miercuri, 23 februarie 2011

7. PROFETII MESIANICE

EVR 10. 7.
Atunci am zis: "Iată-Mă (în sulul Cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!" 



1 Naşterea la Betleem LUC 2. 4.5… să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David… MIC 5. 2. Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile… lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel…

 2 Născut dintr-o fecioară MAT 1. 24.25 … Iosif … a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. ISA 7. 14. … Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

 3 Născut pe linia lui Iuda LUC 1. 32. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt, şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. GEN 49. 10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, …, pînă va veni Şilo,  şi de El vor asculta popoarele.

4 O stea răsare din Iuda MAT 2. 2 "Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui."  NUM 24. 17. "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cîrmuire se ridică din Israel.

 5 Lucrarea Sa profetizată mult înainte LUC 4. 17.18.21 I s-a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:   "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită….,  Atunci a început să le spună: "Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit."  ISA 61. 1. "Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea… 

  6 Trădat de un prieten MAT 26. 49. Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus, şi I-a zis: "Plecăciune, Învăţătorule!" Şi L-a sărutat. PSA 55. 12.13 Nu  un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi… Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate  de cruce şi prieten…

7 Vândut pe 30 de arginţi MAT 27. 3. Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi…  ZAH 11. 12. Şi Mi-au cîntărit, ca plată, treizeci de arginţi.

8 Dus ca un Miel la măcelărie IOA 1. 29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! ISA 53. 7.Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie…

 9 Hainele împărţite. Tras la sorţi pentru cămaşă MAT 27. 35. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi… PSA 22. 18. îşi împart  hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.

10 Ultimele cuvinte : „Dz Meu, Dz Meu, pentru ce M-ai părăsit?” MAT 27. 46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare:…"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"  PSA 22. 1. Dumnezeule ! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plîngerile?

 11 Nici un os zdrobit IOA 19. 36. Aceste lucruri s-au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: "Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărîmat."   PSA 34. 20. Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărîme.

12 Înmormântat în mormântul unui om bogat MAT 27. 57.60 Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus….şi l-a  pus într-un mormînt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului şi a plecat. ISA 53. 9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nici o nelegiuire…

13 Înviat din morţi MAT 28. 5.6 Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: "Nu vă temeţi…. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. … PSA 16. 10. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.

 14 Timpul slujirii şi morţii Sale. DAN 9. 24-27 Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii veşnice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor. Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărît că războiul va ţine pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît." 

 15 Născut pe linie bărbătească MAT 1. 25. Dar n-a cunoscut-o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. PSA 2. 7. "Eu voi vesti hotărîrea Lui", zice Unsul; "Domnul Mi-a zis: "Tu  eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.

16 Obârşia COL 1. 17. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. MIC 5. 2. … va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veşniciei.

 17 Prooroc din mijlocul neamului MAT 21. 11. "Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii", răspundeau noroadele. DEU 18. 18. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui…

18 Domnul ca Judecător IOA 5. 22. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,  ISA 33. 22. Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntuieşte!

 19 Preot după rânduiala lui Melhisedec EVR 5. 6. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec."   PSA 110 4. Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec." 

 20 Duhul Sfânt se va odihni peste El MAT 3. 16. … cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El. ISA 11. 2. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă…

21 Nu va putrezi FAP 2. 31.  sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea. PSA 16. 10. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.

22 Lovirea Păstorului – risipirea oilor MAR 14. 50. Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. ZAH 13. 7. "Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, şi asupra omului care îmi este tovarăş! zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mîna spre cei mici.

 23 Ocărât, scuipat MAT 26. 67. Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit,   ISA 50. 6. … nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.

24 Pus laolaltă cu nelegiuiţii MAT 27. 38. Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tîlhari: unul la dreapta şi celălalt la stînga Lui.  ISA 53. 12….a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

25 Se roagă pentru cei nevinovaţi LUC 23. 34. Isus zicea: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi.  ISA 53. 12…. a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

26 Neprimit de ai Săi IOA 1. 11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.  ISA 53. 3… noi nu L-am băgat în seamă.

27 I se dă oţet MAT 27. 34. I-au  dat să bea vin amestecat cu fiere, dar, cînd l-a gustat, n-a vrut să bea. PSA 69. 21. Ei îmi pun fiere în mîncare, şi, cînd  mi-e sete, îmi dau să beau oţet.

28 Întunericul prezis AMO 8. 9. În ziua aceea, zice Domnul , voi face să asfinţească soarele la amiază, şi voi întuneca pămîntul ziua în amiaza mare.

 29 Jertfit în afara porţilor EVR 13.12... De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sîngele Său, a  pătimit dincolo de poartă. EXO 29. 14. Dar carnea viţelului, … să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.

30 Unii îi vor sluji 2CO 3. 2. Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. PSA 22. 30. O sămînţă de oameni Îi va sluji; şi se va vorbi  despre Domnul către cei ce vor veni după ei.

31 Râvna pentru casa Domnului IOA 2. 16. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: "Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie."   PSA 69. 9. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor  ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.

32 Piatra din capul unghiului MAT 21. 42. "Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat… PSA 118 22. Piatra, pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.

33 Galilea privilegiată Matei 4. 15.16….Galilea Neamurilor,   Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină… ISA 9. 1… în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.

34 Pe linia lui David FAP 13. 23. Din sămînţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mîntuitor, care este Isus.  ISA 11. 1. Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

35 Chemat din Egipt MAT 2. 14.15 Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas pînă la moartea lui Irod…  OSE 11. 1. Cînd era tînăr Israel, îl iubeam, şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.

36 Călare pe măgăruş LUC 19. 35. Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi  şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra.  ZAH 9. 9….că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe

37 Străpuns IOA 19. 34. ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. ZAH 12. 10….îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. 

38 Răni la mâini IOA 20. 27. Apoi a zis lui Toma: "Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mîinile Mele…şi nu fi necredincios, ci credincios."   ZAH 13. 6…. "De unde vin aceste răni pe care le ai la mîini?" el va răspunde: "În casa celor ce mă iubeau le-am primit."  

39 Locuinţa în Nazaret MAT 2. 23. A venit acolo, şi a locuit într-o cetate numită Nazaret…

40 Va vorbi în pilde MAT 13. 34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă,   PSA 78. 2. Îmi deschid  gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.

 41 Casa Lui – casă de rugăciune MAT 21. 13. şi le-a zis: "Este scris: "Casa Mea se va chema o casă de rugăciune." Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari."   ISA 56. 7. îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. 

42  Pruncii Îl vor preamări MAT 21. 15…. copii strigînd în Templu şi zicînd: "Osana, Fiul lui David!" … PSA 8. 2. Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţîţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Tăi…

43 Ţarina olarului MAT 27. 10…. şi i-au dat pe Ţarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul."   ZAH 11. 13. Dar Domnul Mi-a zis: "Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care l-au preţuit!" 

44 Un sol trimis înaintea Lui MAR 1. 4. a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.  MAL 3. 1. Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea….

45 Propovăduirea Sa nu va fi crezută IOA 12. 37. Măcar că făcuse atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,   ISA 53. 1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

46 Soarta trădătorului IOA 17. 12. ..Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării….  PSA 109 8. Puţine să-i fie zilele la număr şi slujba să i-o ia altul!

47 Comparat cu un leu APO 5. 5…. iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. GEN 49. 9…. Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu; ca o leoaică: cine-l va scula?

 48 Acordă importanţă legii lui Dumnezeu MAT 5. 18…. cîtă vreme nu vor trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege… MAL 2. 6. Legea adevărului era în gura lui, şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui

49 Uciderea pruncilor MAT 2. 16….Irod… a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem… IER 31. 15. "Un ţipăt se aude la Rama, plîngeri … Rahela îşi plînge copiii şi nu vrea să se mîngîie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!"  

50 Lucrare miloasă şi delicată cu sufletele IOA 8. 11. Isus i-a zis: "Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti." ISA 42. 3. Trestia frîntă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. 

51 Lumina lumii IOA 8. 12. Isus le-a… zis: "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii."   ISA 42. 6…. Te voi pune ca legămînt al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, 

 52 Cuvintele batjocoritorilor MAT 27. 43. S-a  încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"   PSA 22. 8. "S-a încrezut în Domnul! Să-l mîntuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!" 

6. BABILON. MEDO-PERSIA. GRECIA. EGIPT. IUDEEA. ROMA. STATELE CREŞTINE. - incursiuni profetice în/din istoria omenirii –



1. Daniel 2:38 .39  Ce prefigurează chipul din visul lui Nebucadneţar ? 4 imperii. a) Aur - Babilon – Nebucadneţar – (605BC-539BC) b) Argint – Medo Persia – Cir – (539BC-331BC) c) Bronz – Grecia – Alexandru Macedon – (331BC-168BC) d) Fier – Roma – Cezarii … Constantin cel Mare – (168BC-476AD)

2. Daniel 2:41.42   Ce reprezintă labele de lut amestecate cu fier?  Imperiul creştin şi statele moştenitoare ; De la Constantin cel Mare până la sfârşitul lumii; contopirea în furnalul politicii a două elemente: puterea statului roman şi fragilitatea bisericii 

3. Daniel 2:44   Ce reprezintă cele 10 degete? Împăraţi; divizare; invazii barbare; noi state „încreştinate ulterior”; pluralitate

4. Daniel 2:43    Au existat încercări de unire a Europei ? Au încercat dictatorii,n-au reuşit; au încercat regii şi reginele, prin căsătoriile lor, dar tot nu au reuşit

5. Daniel 2:44.45. Ce reprezintă piatra dislocată din munte fără ajutorul vreunei mâini omeneşti?  Hristos ca Împărat venit de sus ce aduce Împărăţia cerurilor

6 Luca 20:17.18.    Ce presupune profeţia „pietrei”? Pentru unii presupune aducerea mântuirii; pentru alţii pieirea

7 Daniel 7:2  Ce semnifică vânturile în Biblie ? Lumea agitată de spiritul războiului

8 Daniel 7:2  Ce semnifică numărul 4 în Biblie? Universalism; 4 puncte cardinale

9 Daniel 7:2 ; Apoc 17:15   Ce semnifică marea în Biblie? Popoare, noroade, mulţimi.

10 Daniel 7:3   De ce fiarele ies din apă una după alta? Ele sunt puteri mondiale ce se succed una alteia

11 Daniel 7:4   Ce semnifică fiara leu cu aripi de vultur? Imperiu babilonian (605BC-539BC)

 12 Daniel 7:4   Ce semnifică smulgerea aripilor? Încetarea campaniilor de cucerire

13 Daniel 7:4  ; Daniel 4:34   Ce semnifică faptul că i s-a dat o inimă de om? Experienţa schimbării împăratului Nebucadneţar

14 Daniel 7:5   Ce semnifică  fiara urs? Împeriul medo-persan (539BC-331BC)

15 Daniel 7:5   Ce importanţă are faptul că ursul stătea într-o rână? Perşii mai proeminenţi ca mezii; caracterul relativ paşnic al medo perşilor până la Cir 

16 Daniel 7:5   Ce semnifică cele 3 coaste din gura ursului? Trei imperii cucerite: Lidia (456), Babilon (539), Egipt (525)

17 Daniel 7:5   Ce reprezintă porunca de a mânca multă carne? Pofta de cuceriri a împăraţilor începând cu Cir

18 Daniel 7:6   Ce semnifică fiara pardos? Imperiul grec (331BC-168BC)

19 Daniel 7:6  De ce are 4 aripi? Viteza şi rapiditatea cuceririlor

20 Daniel 7:6   De ce are 4 capete? Cele 4 dinastii formate de generalii lui Alexandru după moartea acestuia

21 Daniel 7:6   Din punct de vedere al poporului lui D-zeu are importanţă că i s-a dat stăpânire? Da. Au început persecuţiile sistematice împotriva poporului lui Dumnezu

22 Daniel 7:7  Ce semnifică fiara a 4-a? Imperiul roman (168BC-476AD)

23 Daniel 7:7   Se confirmă că a fost înspăimântătoare şi puternică? Avidă după cuceriri; sfidătoare a drepturilor omului

24 Daniel 7:7   Ce înseamnă că mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea? Este suficient să ne amintim luptele sângeroase dintre sclavi din Coliseum-ul roman, ce se omorau pentru plăcerea publicului

25 Daniel 7:7   Care sunt cele 10 coarne ieşite din fiara a 4-a?Vizigoţii (Spania şi Galia); Suevii (Gallaecia); Vandalii (Africa romană); Burgunzii (Galia, Valea Ronului); Alemanii (Elveţia); Francii (Galia, Belgia); Ostrogoţii (Panonia, Italia); Odoacru (Italia, Sicilia); Longobarzii (Dunăre); Anglo-Saxonii (Britania)

26 Daniel 7:8   Cine este cornul mic ieşit dintre cele 10 coarne? Antihristul

 27 Daniel 7:8   Care sunt cele 3 coarne smulse de cornul cel mic? Odoacru (489-493); Vandalii (533-535); Ostrogoţii (536-539)

28 Daniel 7:11   Care va fi sfârşitul fiarei a 4-a ?

29 Daniel 7:12   Ce înseamnă că fiarele au fost dezbrăcate de puterile lor? Li s-a luat stăpânirea; viaţa socială/culturală/religioasă însă s-a transferat următorului imperiu

 30 Daniel 7:23  ;  Daniel 7:17   Ce semnifică fiarele în profeţie? Împăraţi, împărăţii

 31 Daniel 7:18  Ce se întâmplă după trecerea fiarelor? Sfinţii primesc împărăţia

 32 Daniel 7:24   Ce semnificaţie au coarnele în Biblie? (Tot) împăraţi

33 Daniel 8:3   Ce reprezintă berbecele în profeţie? De ce două coarne? Imperiul medo-persan

 34 Daniel 8:3  De ce este un corn mai înalt ca celălalt? Perşii mai proeminenţi decât mezii, deşi la început fusese exact invers

35 Daniel 8:4   În ce direcţii  împungea berbecele? Cuceriri: Lidia, Babilon, Egipt

36 Daniel 8:5  ; Daniel 8:21   Ce semnifică ţapul venit de la apus? Puterea greco-macedoneană

 37 Daniel 8:5   Cum adică cutreieră pământul fără să se atingă de el? Campanii militare fulgerătoare

38 Daniel 8:5  ;  Daniel 8:21  Ce reprezintă cornul mare dintre ochii ţapului? Alexandru Macedon

39 Daniel 8:6.7  Ce semnifică repezirea ţapului asupra berbecului şi distrugerea celui din urmă? Grecii cuceresc pe medo-perşi

40 Daniel 8:8   Ce semnifică frângerea cornului ţapului? Moartea lui  Alexandru la vârstă fragedă

41 Daniel 8:8  ; Daniel 8:22   Ce reprezintă cele 4 coarne crescute în locul primului corn? Cei 4 generali : Seleukos (Babilon); Ptolemaios (Egipt, Libia, Cirenaica, Cipru, Iudea); Kasandros (Macedonia, Grecia); Lisimacos (Tracia, Asia Mică)

42 Daniel 8:9   Ce reprezintă noul corn crescut dintr-unul dintre coarne? În prim plan, mai timid, Antioh Epifanes; în plan secund, cu mare forţă, Antihristul (2 Tes 2); şi Antioh şi Antihristul în acelaşi timp. E vorba de o dublă aplicare (ca în Matei 24)

43 Daniel 8:9   Care sunt direcţiile creşterii noului corn? Miazăzi, răsărit, ţara minunată. În Daniel cap 11 Antioh/Antihristul este numit împăratul de la miază-noapte. 

44 Daniel 8:9  ; Daniel 8:23  ; Daniel 8:19   Care e locul şi timpul apariţiei cornului Antioh / Antihrist ? La sfârşitul celor 4 regate elene; apărut în antichitate; dar frânt abia la vremea sfârşitului

45 Daniel 11:2   Care sunt cei 3 împăraţi în Persia? Kambisez II (530-522); Gaumata (522); Dariu I Histaspe (522-486)

46 Daniel 11:2   Care este cel de al 4-lea care a strâns bogăţii? Xerxe I cel Mare (Ahaşveroş); armată formată din 40 de naţiuni

47 Daniel 11:2   Cum va răscula totul contra grecilor? Războaie cu grecii: Salamina, Platea, Mycale Grecii câştigă.

 48 Daniel 11:3  Cine este împăratul viteaz? Alexandru Macedon; la 20 de ani, în 336 BC devine împărat

49 Daniel 11:3   Cum va stăpâni el cu mare putere? Cu doar 35.000 de ostaşi cucereşte imperiul medo-persan

50 Daniel 11:4   De ce împărăţia lui se va sfărâma repede? La 33 de ani (323 BC) moare, de beţie şi malarie

51 Daniel 11:4   Cine sunt cei 4 cărora le revine împărăţia lui (altora decât cei din casa lui)? Cei 4 generali : Seleukos (Babilon); Ptolemaios (Egipt, Libia, Cirenaica, Cipru, Iudea); Kasandros (Macedonia, Grecia); Lisimacos (Tracia, Asia Mică)

52 Daniel 11:4   Ce se va întâmpla ulterior cu cele 4 diviziuni? Vor fi divizate şi ele; apoi vor fi înghiţite de romani

53 Daniel 11:5   Cine este împăratul de la miază - zi? Ptolemeu I Soter. Ptolemeii aveau capitala în Alexandria Egiptului

54 Daniel 11:5   Cine este acel „mai mare” al lui Ptolemeu mai tare ca Ptolemeu? Seleukos, general al lui Alexandru, primul satrap al Babilonului, alungat din Babilon, refugiat la Ptolemeu, ajutat de Ptolemeu să recapete Babilonul/Siria. 

55 Daniel 11:5   Ce mare împărăţie avea deci Seleukos? Întinsul Babilon

56 Daniel 11:6   Prin ce mijloc se vor uni după câţiva ani? Prin căsătorie

57 Daniel 11:6  Cine cu cine se va căsători? Berenice, fiica lui Ptolemeu Filadelful (egipteanul) cu Antioh Theos al Babilonului/Siriei

58 Daniel 11:6   Este productivă această învoială? Nu, pentru că Laodica (soţia legitimă a lui Antioh Theos, de care acesta divorţase ca să se poată căsători cu Berenice) se răzbună

59 Daniel 11:6  În ce constă răzbunarea Laodicăi? Berenice, copilul ei (nu tatăl, cum apare în traducerea Cornilescu) şi Antioh Theos sunt omorâţi. 

60 Daniel 11:7   Cine e lăstarul din aceeaşi ramură/rudenie cu Berenice ? Fratele ei, rege al Egiptului, Ptolemeu III (246-221BC)     

 61 Daniel 11:7   Cu cine se va lupta Ptolemeu III egipteanul? Cu oştirea Siriei/Babilonului.

 62 Daniel 11:7   Cine va câştiga? Ptolemeu III

 63 Daniel 11:8   În ce constă prada de război adusă în Egipt? 40.000 talanţi; 2500 vase şi chipuri de aur; sclavi etc

64 Daniel 11:9   Care va fi reacţia împăratului Babilonului? Seleukos II întreprinde campanie contra Egiptului

65 Daniel 11:9   Care e rezultatul acestei campanii militare? Eşec total; armata îi e înfrântă

66 Daniel 11:10   Vor mai fi campanii contra Egiptului? Da. Fii lui Seleukos II (Seleukos III şi Antioh  III) continuă ostilităţile

 67 Daniel 11:10   Ca să câştige, ce vor întreprinde fii lui Seleukos II? Vor face alianţe cu Rodosul, Pontul (cetăţi greceşti di Asia Mică)

68 Daniel 11:10   Au sau nu câştig de cauză aceste alianţe? Oarecum

69 Daniel 11:11  Se va lăsa bătut împăratul Egiptului? Ptolemeu IV al Egiptului se va lupta contra lui Antioh III al Siriei

70 Daniel 11:11  Cine va câştiga? La Rafia (217 BC) va câştiga Ptolemeu IV

71 Daniel 11:12   Ce număr de morţi cad atunci în oştirea Siriei? În ciuda celor peste 10.000 de ostaşi morţi, victoria revine Egiptului

72 Ptolemeu IV fructifică victoria? Nu. El se dedă la chefuri. Încheie pace cu Antioh III. Armata lui Ptolemeu IV se răscoală. Între 214-203, Antioh îşi recuperează domeniile din Orient. Ptolemeu IV moare misterios. Vine Ptolemeu V. 

73 Daniel 11:13   Cum vor decurge evenimentele ulterior? Antioh cel Mare va reporni lupta contra Egiptului, profitând că Antioh V era doar un copil (5 ani). 

74 Daniel 11:13   După câţi ani se va reîncepe războiul ? Dup 13 ani, în 204 BC

 75 Daniel 11:14   Cine vor fi cei mulţi ce se vor ridica împotriva Egiptului? Antioh; Filip IV al Macedoniei; tulburări sociale în Egipt, comploturi

76 Daniel 11:14  Alături de aceştia, cine se va mai ridica la luptă contra Egiptului? Un partid politic filo-sirian din Iudea, ce spera în bunăvoinţa lui Antioh

 77 Cum priveşte Dumnezeu alianţele poporului Său cu păgânii?  Isaia 30-31; Osea 7; Ez 16

78 Daniel 11:14   Care va fi rezultatul răscoalei „derbedeilor ” evrei? În timp ce Antioh era ocupat pe alte fronturi, egiptenii, prin generalul Skopas recuceresc Iudea

79 Daniel 11:15.16  Cine va câştiga în lupta dintre Antioh (Siria) şi Egipt? Bătălii la Paneas şi Sidon. Egiptul, condus de Skopas, pierde

80 Daniel 11:16   Ce se va întâmpla cu Palestina, care era sub mâna Egiptului? Palestina revine la Antioh . Fusese cea mai frumoasă provincie egipteană

81 Daniel 11:17   Care va fi planul lui Antioh? Să ocupe tot Egiptul.

82 Daniel 11:17  Ce cale foloseşte în acest scop? Cere pace cu Egiptul (schimbarea e determinată de progresele ameninţătoare ale Romei )

83 Daniel 11:17   Până unde merge Antioh cu diplomaţia? I-o oferă pe fiica lui, pe Cleopatra , ca soţie lui Ptolemeu V, sperând ca prin ea să-l poată pierde pe acesta

84 Daniel 11:17  Se vor realiza planurile lui Antioh? Nu. Cleopatra l-a iubit pe Ptolemeu V, şi l-a avertizat de intenţiile lui Antioh

85 Daniel 11:18   Care vor fi noile direcţii de cuceriri ale lui Antioh? Coastele Asiei Mici, Hellespontul, Tracia, Insulele Eubeea, Samos, Rodos.

86 Daniel 11:18   Cu cine intră în conflict datorită acestor cuceriri? „Ostroavele ” aparţineau unor aliaţi ai Romei

87 Daniel 11:18   Care este reacţia Romei? Generalul Scipio învinge pe Antioh într-o serie de bătălii

 88 Daniel 11:18   Cu ce se vor solda aceste cuceriri ale Romei? Siria va trebui să plătească Romei pagube enorme

89 Daniel 11:19   De unde va strânge Antioh colecta pentru a plăti Romei? Expediţii de jaf în propriile ţinuturi

90 Daniel 11:19   De ce se va poticni Antioh? Încercând să-şi însuşească tezaurul lui Bel din Elimaida, îşi va pierde viaţa. 

91 Daniel 11:20   Cine îi va lua locul lui Antioh? Seleukos Filopator, (187-175), fiul lui Antioh

92 Daniel 11:20   Pe cine trimite Seleukos în Iudeea şi de ce? Pe ministrul Heliodor, pentru a confisca tezaurul de la templu.

93 Au reuşit acţiunile lui Heliodor? Nu e clar. Legenda evreiască spune că o minune de la Dumnezeu l-a oprit

94 Daniel 11:20   Cum de sfârşeşte Seleukos aşa de repede? La întoarcere, Heliodor pune la cale otrăvirea lui Seleukos

95 Daniel 11:21   Cine se va ridica în locul lui Seleukos Filopator? Heliodor? Nu, ci Antioh IV, fiul cel mic al lui Antioh cel Mare

96 Daniel 11:21   De ce Antioh IV a fost socotit vrednic de dispreţuit? Pentru a câştiga popularitate, uza de diplomaţie, intrigă, minciuni, linguşiri, flatări etc

97 Daniel 11:21   De ce se spune că nu avea putere împărătească? Antioh cel Mare fusese înfrânt; Antioh IV fusese lăsat zălog la Roma (14 ani), pentru plata datoriilor Siriei. Seleukos, fratele lui Antioh IV preluase tronul; Antioh nu avea oşti

98 Daniel 11:21   Cum se face că s-a ridicat dintr-o dată? Seleukos cere repatrierea lui Antioh IV, trimiţând ca zălog în locul lui pe fiul lui Demetrios; Seleukos este otrăvit (175); Heliodor îi ia locul; dar Antioh IV ia locul lui Heliodor.

99 Daniel 11:21 Prin ce fel de uneltiri capătă el domnia? Flatează pe regele Pergamului şi pe sirieni spre a-l accepta; promite Romei achitarea datoriilor; intrigi

 100 Daniel 11:22   Ale cui oşti se vor revărsa împotriva lui Antioh IV? Ale Egiptului, care neprimind zestrea promisă de Antioh cel Mare pentru Cleopatra (Palestina, Coelesiria, Fenicia), venea să şi-o însuşească singur

101 Daniel 11:22   Cine va câştiga? Antioh IV, la Kassios

102 Daniel 11:22   Cu ce ocazie Antioh IV nimiceşte o căpeteie a legământului? Antioh încearcă elenizarea forţată a Iudeii. Marele Preot Honia III (foarte influent), este liderul partidei hasidimice (oponenţii elenizării), şi e asasinat în 172 BC din ordinul lui Antioh. 

103 De ce încerca Antioh elenizarea Iudeii? Pentru a obţine dominaţia asupra Egiptului, Antioh avea nevoie de loialitatea evreilor. De aceea se şi folosea de oportunismul diferiţilor pretendenţi la postul de Mare Preot (exemplu - Iason)

104 Daniel 11:23   Profeţia prevede o unire între Egipt şi Antioh IV? Da, de circumstanţă. Antioh intervine în luptele interdinastice din Egipt, pentru a da un ajutor „dezinteresat” nepotului său Ptolemeu VI (aflat în lupătă cu Fyskon)

105 Daniel  11:23.24 În ce constă viclenia lui Antioh? Cu puţină armată, pentru a nu stârni bănuielile lui Antioh VI, cucereşte Memfisul, şi declară război lui Fyskon (fratele lui Ptolemeu VI), care domnea în Alexandria

106 Daniel  11:24 Ce altă viclenie va mai folosi Antioh? Va împărţi bani / prăzi supuşilor pentru a câştiga popularitatea. 

107 Daniel  11:25   Cum îşi continuă Antioh expansiunea pentru a avea  tot Egiptul ? Jucând rolul de protector al lui Ptolemeu VI, merge la luptă contra lui Fyskon

108 Daniel  11:25   Care va fi reacţia lui  Fyskon? Ripostează pe măsură la invazia lui Antioh IV

109 Daniel  11:25   Cine câştigă dintre Fyskon şi Antioh IV?  Antioh IV

110 Daniel  11:25.26  Pe ce altă viclenie s-a bazat victoria lui Antioh IV? A manevrat o trădare prin persoana miniştrilor lui Fyskon (Lenaios şi Eulaios)

 111 Daniel  11:27   Antioh IV şi Ptolemeu VI erau sinceri unul cu celălalt? În aparenţă aliaţi contra lui Fyskon, ei căutau să se înşele reciproc

112 Daniel  11:27  Ce înseamnă că Antioh IV şi Ptolemeu VI vor sta la aceeaşi masă? Tratate temporare de pace (Antioh IV se temea de intervenţia Romei)

113 Daniel 11:27  Va reuşi în cele din urmă Antioh IV cucerirea Egiptului? Nu. Dacă ar fi reuşit, Iudea ar fi fost poate elenizată. Dumnezeu avea însă un cui pentru Antioh IV :Roma. 

114 Daniel 11:28   Ce va face Antioh pe drumul lui de întoarcere spre Babilon? Se abate prin Ierusalim, pretextând un arbitraj între 2 arhierei rivali

115 Daniel 11:28   De ce Antioh se va dovedi vrăjmaş înverşunat contra evreilor? evreii ceruseră sprijin Romei;  evreii jubilaseră la zvonul că Antioh ar fi murit în Egipt; nu se lăsau manevraţi politic şi cultural; nu îmbrăţişau politeismul

116 Daniel 11:28   Cum va lucra Antioh contra legământului (evreilor? În 169 BC, generalul Appollonius intră în Ierusalim în Sabat. 40.000 de morţi; 40.000 de sclavi; jefuirea templului

117 Daniel 11:28   Unde se va duce după jefuirea templului? În ţara lui, în Antiohia.

 118 Daniel 11:29   Antioh IV va renunţa la luptă şi la planuri contra Egiptului? Nu. Va porni în anul următor o a 3-a campanie contra Egiptului.

 119 Daniel 11:29 .30.  Va câştiga de data aceasta? Nu.  Ptolemeu VI şi Fyskon se împăcaseră. La cerea lor a intervenit Roma. 

120 Ce profeţie împlineau romanii prin intervenţiile lor? Numeri 24,23-24 ….nişte corăbii vor veni din Chitim, vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber, şi la urmă vor fi nimicite şi ele.”

121 Daniel 11:30   Ce a trebuit să facă Antioh IV? Roma i-a ordonat retragerea. El s-a retras, frustrate

 122 Daniel 11:30   Prin ce şi-a exprimat frustrarea?  Persecută iar pe evrei

123 Daniel 11:30   De aportul cui se va folosi Antioh IV? Al unor evrei cu aplecări spre elenizare

124 Daniel 11:31   Cum vor acţiona oştile trimise de Antioh? Este trimis iar generalul Appollonius, ce  foloseşte aceeaşi tehnică; urmează un nou masacru. 

125 Daniel 11:31  Cum va modela Antioh religia evreilor?  proclamă desfiinţarea religiei evreieşti;  interzice Sabatul, circumcizia, Scripturile, ritualul de la templu;  ridică statuia lui Zeus cu chipul său pe altar

126 Daniel 11:31  Cine l-a ajutat în această operă? Inchizitorii sirieni şi oficialii evrei apostaziaţi

127 Daniel 11:32  Toţi evreii s-au lăsat elenizaţi? Nu. Unii au ales moartea decât să-şi calce conştiinţa.

 128 Daniel 11:32.33    În ce au constat „isprăvile” celor neprrihăniţi? Nu în statornicia moralist legalistă întemeiată pe voinţă, ci în cunoaşterea lui Dumnezeu

 129 Ce poziţie ai fi avut dacă ai fi trăit atunci?

130 Până la urmă naţiunea evreiască avea să cadă? Dacă da, cum? Şi cum adică „vor fi ajutaţi puţin”? Da, va cădea. Iată cum: familia haşmoneilor (preoţi hasidimi) iniţiază o revoltă armată contra sirienilor. Răscoala a fost condusă de preotul Matatia şi de fiul său Iehuda, zis Makabi (Macabeul). În final s-au eliberat de sirieni la 25 decembrie (Kislev) 165 BC. Ierusalimul este recucerit. Templul curăţat. Evenimentul se sărbătoreşte şi până azi sub numele de Hanuka (inaugurarea; Ioan 10,22); Dar dinastia sacerdotală capătă ulterior reflexe regale; au loc conflicte familiale; sunt invitaţi romanii pentru arbitraj, care acceptă fără reţineri; ulterior, aceasta va conduce la căderea spectaculoasă din 70 AD, ca să nu mai vorbim de anul 34 AD (părăsirea lor ca naţiune aleasă). „Ajutaţi puţin” , pentru că orice rezolvare politico-militară a problemei religioase este nesatisfăcătoare, compromiţătoare, imperfectă şi deci de puţin ajutor

131 Care e sfârşitul lui Antioh IV? Moare, cca 165 BC, în Orient, răpus de o boală necruţătoare de pe un front de luptă

132 Daniel 11:35   Cum adică vor cădea unii şi dintre cei drepţi? Nu doar războinicii, sau purtătorii de arme vor suporta persecuţie, ci uneori şi cei credincioşi. Pentru ei e promisă însă învierea.
Nota . Ar urma în mod normal expunerea versetelor Daniel 11:35-45. Pentru interpretarea versetelor 35-45, trebuie avute în vedere câteva lucruri: Expresia „...până la vremea sfârşitului" din V.35 b.  este de o mare importanţii, este cheia înţelegerii profeţiei despre Antioh din cap. 11.    Inspiraţia profetică urmează aici o metodăcerească; îngerească, de dezvăluire a viitorului, aşa cum se poate întâlni şi în alte locuri. Descriind ororile şi persecuţiile lui Antioh, profeţia se opreşte asupra lor, fără a promite o victorie apropiată asupra lui sau o curăţire a templului din Ierusalim. Se stăruie în final asupra acţiunilor pustiitorului şi asupra statorniciei    celor credincioşi în    contrast cu trădătorii, apostaţii şi oportuniştii. Se aminteşte de nevoia  ca poporul lui Dumnezeu să fie  curăţit, curăţit, curăţit...   până la vremea sfârşitului. Atât de mult trebuiau să dureze persecuţiile lui Antioh?    Vremea sfârşitului este amintită şi în v.40, unde vedem că ea nu reprezintă un punct final al timpului, ci un segment final în care se petrec o serie de evenimente, o încleştare finală dintre puterile politice adverse, în care poporul lui Dumnezeu este din nou şi pentru ultima dată ameninţat. În Dan. 12:4, vremea sfârşitului este de asemenea, un segment final de timp, în care cartea lui Daniel va fi mai bine înţeleasă. În Dan. 12:4 vremea sfârşitului este inaugurată de sfârşitul perioadei de persecuţii care a fost amintită în cap.7 (cei 1260 ani până la 1798), şi se încheie odată cu ultimul asalt al Vrăjmaşului asupra poporului lui Dumnezeu.   Dan. 12:13 arată limpede că sfârşitul, deci încheierea vremii sfârşitului reprezintă timpul învierii morţilor. Ce a intenţionat inspiraţia prin această imagine a lungirii persecuţiei lui Antioh timp de secole după secole şi chiar milenii, „până la vremea sfârşitului"? Oricât de neobişnuit ni s-ar părea, dar este evident că aici Inspiraţia a văzut în Antioh (împăratul de la miază-noapte) şi persecuţiile lui, un tip al tuturor persecutorilor până la sfârşit şi, în special, un tip al marelui persecutor (Fiara-Antichrist) din viziunea capitolului 7. Această înţelegere poate da şi soluţia identificării cornului din Daniel 8. Mulţi comentatori recunosc că aici Antioh este un tip al lui Antichrist şi că în versetele următoare este descris în mod exclusiv Antichristul. Însă de regula, Antichristul este privit ca o apariţie încă viitoare. Întrebarea este: după exactitatea profeţiei din Dan. 7 şi după o istorie oribilă de peste o mie de ani de persecuţii „creştine" care au fost de zeci de ori mai grozave decât cele ale Romei păgâne, încă nu se înţelege clar că  Antichristul este sistemul papal ? Acest mod de aplicaţie dublă sau multiplă a unei profeţii se poate întâlni şi în alte locuri biblice. Vorbind despre profeţia din v.31, Isus (deşi cunoştea istoria evreilor) aplică această profeţie la viitor (Mat 24:l5, Lc 21:20). Prin aceasta Isus ne învaţă să vedem profeţia despre cornul din cap. 8 şi 11 ca pe o aplicaţie dublă sau multiplă. Chiar şi previziunea din Mat.24 care este prezentată în termenii unei profeţii condiţionate, are prin forţa împrejurărilor o aplicaţie dublă (la fel şi Apoc 1-3). Persecuţiile descrise în v.30-31 nu s-au sfârşit cu Antioh. Ele s-au reeditat odată cu ostilitatea Romei faţă de creştinism şi iudaism. Mai important încă, ele s-au reeditat la scară mare şi pe timp îndelungat în timpul supremaţiei papale. Puţinul ajutor din v.31 coincide în era creştina cu epoca lui Constantin cel Mare care a dat toleranţă şi avans politic creştinismului, şi cu aspectul politic al Marii Reforme Protestante din sec.XVI. A se vedea lecţia „Antihristul în cartea Daniel”





5. PROVIDENTA LUI DUMNEZEU.



1PE 4. 12. 13  Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea  de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:   dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. ROM 5. 3-5  Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,   răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat. APO 2. 10. 11  Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: "Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte."   EVR 12. 10. …Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. PLI 3. 31-33 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:   căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor. DAN 11. 35. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cade ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă. IOA 11. 4. Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea."   LUC 13. 2. 3.  "Credeţi voi", le-a răspuns Isus, "că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi  decît toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. ROM 11. 36. Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. FIL 1. 12. Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. 2CO 1. 6. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mîngîierea şi mîntuirea voastră; dacă suntem mîngîiaţi, suntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi;   PSA 46. 1. 2.  Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. IAC 1. 12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. IER 46. 28. "Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, căci Eu sunt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit."   PSA 34. 19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Dan 11.33. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cade, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf. 1TE 3. 3. pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rînduiţi. EVR 12. 6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte."   1CO 4. 17. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile. EVR 12. 11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. EVR 5. 8. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. EVR 12. 5. 6.  Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: "Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima cînd eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte."   MAT 5. 4. Ferice de cei ce plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi! ROM 12. 15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu cei ce plîng. EVR 4. 15.  Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în  toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. ROM 8. 28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. IOA 19. 11.  "N-ai avea nici o putere asupra Mea", i-a răspuns Isus, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus…. GEN 45. 5. Acum nu vă întristaţi şi nu fiţi mîhniţi că m-aţi vîndut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. MAT 11. 25. 26  … Isus a luat cuvîntul şi a zis: "Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!"   IOA 9. 2. 3. Ucenicii Lui L-au întrebat: "Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?"   Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. ISA 41. 10. nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. FAP 9. 11. Şi Domnul i-a zis: "Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă "Dreaptă", şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;   EVR 4. 13. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. 2ÎM 19. 27. Dar ştiu cînd stai jos, cînd ieşi şi cînd intri şi cînd eşti furios împotriva Mea. FAP 14. 16. 17. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,   măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie."   IER 23. 20. Mînia Domnului nu se va potoli pînă nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor. ROM 8. 22. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. ROM 13. 1. 2.  Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpînirile care sunt, au fost rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda. ROM 13. 4. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. EZE 29. 19. 20  De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda, şi o va jefui; aceasta va fi plata oastei lui! Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului, îi dau ţara Egiptului; căci pentru Mine s-au ostenit", zice Domnul Dumnezeu. EZE 30. 25. Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cade. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, cînd voi pune sabia Mea în mîna împăratului Babilonului, şi cînd o va întoarce împotriva ţării Egiptului. IER 27. 6. Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să-i fie supuse. IER 51. 20-24  "Tu Mi-ai fost un ciocan şi unealtă de război. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit împărăţii prin tine. Prin tine am sfărîmat pe cal şi pe călăreţul lui,   prin tine am sfărîmat carul şi pe cel ce şedea în el. Prin tine am sfărîmat pe bărbat şi pe femeie, prin tine am sfărîmat pe bătrîn şi pe copil; prin tine am sfărîmat pe tînăr şi pe fată. Prin tine am sfărîmat pe păstor şi turma lui; prin tine am sfărîmat pe plugar şi boii lui; prin tine am sfărîmat pe cîrmuitori şi pe căpeteniile lui. Dar acum, voi răsplăti  Babilonului şi tuturor locuitorilor Haldeii tot răul, pe care l-au făcut Sionului sub ochii voştri, zice Domnul." ISA 7. 20. În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Rîu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.   ISA 13. 5. Ei vin dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. IER 50. 18. "De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. EFE 4. 6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. EZE 26. 7. Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Iată că aduc de la miază-noapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare. 2ÎM 18. 25. De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: "Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o." EFE 5. 20. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. 1TE 5. 18. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. EVR 12. 2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. EXO 9. 15. Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt. DEU 8. 2. Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. DEU 9. 4. 5.  Cînd îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu  zici în inima ta: "Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia." Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta. Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. DEU 32. 27. Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, şi să zică: "Mîna noastră cea puternică  şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri."  GEN 15. 16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vîrful."   1SA 2. 6. Domnul omoară şi învie, El coboară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. 1SA 2. 8. El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit, Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sunt stîlpii pămîntului, Şi pe ei a aşezat El lumea.2ÎM 8. 4-6 Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, şi zicea: "Istoriseşte-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei."   Şi pe cînd istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casă şi ogorul ei. Ghehazi a zis: "Împărate, domnul meu, iată femeia, şi iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei."   Împăratul a întrebat pe femeie şi ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: "Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua cînd a părăsit ţara şi pînă acum."  EST 4. 14. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?"  DAN 3. 24. 25  Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimîntat, şi s-a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi: "N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?" Ei au răspuns împăratului: "Negreşit, împărate!"   El a luat iarăşi cuvîntul şi a zis: "Ei bine, eu văd patru oameni umblînd slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!" DAN 6. 27. El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!" 1ÎM 17. 4. Vei bea apă din pîrîu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo."    ION 1. 17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pîntecele peştelui trei zile şi trei nopţi.  IER 2. 19. Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să n-ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor."  ISA 55. 9. "Ci cît sunt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.MIC 4. 12. Dar ei nu cunosc gîndurile Domnului, nu-I înţeleg planurile…PIL 3. 6. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.1PE 4. 19…cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.PSA 30. 5. Căci mînia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plînsul, iar dimineaţă veselia.Fapte 18,21 Dacă va voi Dumnezeu…Iacov 4,15 Voi… ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul”

4. PREDESTINATIA SI PRESTIINTA LUI DUMNEZEU.


Texte biblice care par a sugera predestinaţia 
PSA 135 6. Domnul face tot  ce vrea în ceruri şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile. ROM 8. 29. 30  Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. EFE 1. 4. 5.  În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,   ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,   FAP 9. 15. Dar Domnul i-a zis: "Du-te, căci el  este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;  FAP 13. 48. Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut. FAP 14. 16. 17. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,   măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie."  ROM 9. 20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: "Pentru ce m-ai făcut aşa?"  1CO 12. 18. Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. EFE 1. 11. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale,  1TE 3. 3. pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rînduiţi. 2TE 2. 13. Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. 2TI 1. 9. El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,  IUD 1. 1. Iuda, rob al lui Isus Hristos, şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus Hristos:  ROM 13. 1. 2.  Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpînirile care sunt, au fost rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda. 1TE 5. 9. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,  EXO 33. 19. Domnul a răspuns: "Voi  face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!" DEU 9. 4. 5.  Cînd îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu  zici în inima ta: "Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpînirea ţării acesteia." Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta. Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. 1ÎM 12. 15. Astfel împăratul n-a ascultat pe popor, căci lucrul acesta a fost cîrmuit de Domnul, în vederea împlinirii cuvîntului, pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat. DAN 4. 17. Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!"  IER 25. 12. Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor şi o voi preface în nişte dărîmături veşnice. IER 1. 5. "Mai înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor."    ISA 23. 11. Domnul şi-a întins mîna asupra mării; a făcut să tremure împăraţii, a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului, ISA 45. 9. "Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pămîntului! Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: "Ce faci?" Şi lucrarea ta zice ea despre tine: "El n-are mîini?"   ROM 9. 13-18  după cum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît."  Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: "Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur. Aşadar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: "Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul."   Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. EVR 6. 4 -6  Căci cei ce au fost luminaţi o dată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfînt,  şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,   şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Texte biblice care contrazic predestinaţia 
IER 26. 3. Poate că vor asculta, şi se vor întoarce fiecare de la calea lui cea rea, atunci Mă voi căi de răul, pe care mă gîndisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor." IER 13. 17. Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plînge în ascuns, pentru mîndria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.  EZE 33. 11. Spune-le: "Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?" EZE 3. 20. Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sîngele din mîna ta! 1PE 2. 7.8. Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, "piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";   Şi "o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere." Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvîntul, şi la aceasta sunt rînduiţi. 1TI 6. 20.21. Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,   pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit  cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin. ROM 3. 3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? 1SA 2. 30. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: "Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc, vor fi dispreţuiţi. DEU 30. 19. Iau azi cerul  şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, 1TI 2. 4. care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. 2PE 3. 9. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. IOA 3. 16. Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. APO 22. 17. Şi Duhul şi Mireasa zic: "Vino!" Şi cine aude, să zică: "Vino!" Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată! IOA 1. 12.  Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 1CO 9. 27. ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. ROM 4. 21. deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. IOS 24. 15. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului." IER 13. 17. Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plînge în ascuns, pentru mîndria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie. 

Predestinaţia şi libertatea omului. 
Scriptura descoperă faptul că Dumnezeu are controlul deplin asupra lumii. El a „rînduit mai dinainte” pe oameni să fie asemenea chipului Fiului Său”, să fie adoptaţi ca fii şi fiice ale Sale şi să obţină astfel moştenirea. Verbul „a predestina” înseamnă „a determina mai dinainte”. Unii susţin că aceste pasaje ne învaţă că Dumnezeu alege în mod arbitrar pe unii pentru mîntuire, iar pe alţii pentru pieire, indiferent de propria lor alegere. Dar un studiu al contextului acestor pasaje arată că apostolul Pavel nu ne vorbeşte despre excluderea arbitară a unora de către Dumnezeu. Direcţia acestei argumentări este clară: acceptarea şi nu respingerea. Biblia declară în mod clar că Dumnezeu „doreşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”. El „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” Nu există nici o dovadă că Dumnezeu a decretat ca unele persoane să fie pierdute; un astfel de decret ar nega Calvarul pe care Domnul Isus a murit pentru toţi. Cuvîntul „oricine” din textul Ioan 3, 16 înseamnă că oricine poate fi mîntuit. „Că voinţa liberă a omului este factorul determinant în destinul său este evident din faptul că Dumnezeu prezintă continuu rezultatele ascultării şi neascultării şi cere păcătosului să aleagă ascultarea şi viaţa şi din faptul că este posibil pentru credincios ca, după ce a primit odată şi a gustat darul ceresc, să cadă şi să fie pierdut .Dumnezeu poate prevedea ce alegere va face fiecare persoană, dar această cunoaştere mai dinainte a Sa nu determină ce anume alegere va fi făcută… Predestinaţia biblică constă în hotărîrea sau planul lui Dumnezeu, ca toţi aceia care aleg să creadă în Hristos să fie mîntuiţi” Atunci, ce vrea să zică Scriptura cînd spune despre Dumnezeu că „pe Iacov l-am iubit şi pe Esau l-am urît” şi că El a „împietrit inima lui Faraon”? Contextul acestor versete arată că subiectul lui Pavel este misiunea şi nu mîntuirea. Răscumpărarea este oferită tuturor oamenilor, dar Dumnezeu alege anumite persoane pentru lucrări speciale. Mîntuirea a fost în mod egal posibilă pentru Iacov şi Esau, dar Dumnezeu l-a ales pe Iacov, nu pe Esau, să fie linia prin care El să ducă lumii solia mîntuirii. Dumnezeu exercită suveranitatea Sa în strategia misiunii Sale. Cînd Scriptura spune că Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon, se atribuie lui Dumnezeu ceea ce El îngăduie şi nu se implică faptul că El doreşte sau porunceşte aceasta. Răspunsul negativ al lui Faraon la chemarea lui Dumnezeu ilustrează respectul lui Dumnezeu faţă de libertatea de alegere a omului.
Preştiinţa lui Dumnezeu şi libertatea omului. Unii cred că, în legătura lui Dumnezeu cu oamenii, El nu are cunoştinţă de alegerea lor, înainte ca aceasta să aibă loc, că Dumnezeu cunoaşte unele evenimente viitoare cum ar fi a doua venire, mileniul, refacerea pămîntului, dar că El nu are nici o idee cine va fi mîntuit. Ei consideră că legătura dinamică a lui Dumnezeu cu neamul omenesc ar fi în pericol, dacă El ar şti tot ce se întîmplă din veşnicie în veşnicie. Unii sugerează ideea că El S-ar plictisi, dacă ar şti sfîrşitul de la început.Dar cunoaşterea de către Dumnezeu a ceea ce va face cineva nu influenţează cu nimic alegerea sa, după cum cunoaşterea de către un istoric a ceea ce oamenii au făcut în trecut nu vine în conflict cu acţiunile lor. După cum un aparat de fotografiat înregistrează o scenă, dar nu o schimbă, tot aşa preştiinţa priveşte în viitor, fără să-l schimbe. Preştiinţa Dumnezeirii nu violează niciodată libertatea omului.

3. CREAŢIUNEA


1. Consideratiuni generale 
GEN 1. 1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. PSA 33. 6.  Cerurile au fost făcute prin  Cuvîntul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. IOA 1. 3.  Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. IOA 1. 10. ..  lumea a fost făcută prin El  PSA 33. 9. Căci el  zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă. ISA 48. 13. Mîna Mea a întemeiat pămîntul şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s-au şi înfăţişat îndată. MAT 19. 4. 5. … El le-a zis: "Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?"   FAP 17. 24. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului… FAP 4. 24. …"Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele! COL 1. 16.  Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute… EVR 1. 10. Şi iarăşi: "La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul, şi cerurile sunt lucrarea mîinilor Tale;   EVR 3. 4. Orice casă este zidită de cineva; dar Cel ce  a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. APO 4. 11. "… Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!"  ISA 42. 5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el…  IER 10. 12. Dar El a făcut pămîntul prin puterea Lui… EVR 11. 3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

2 Elemente de natură „ştiinţifică” în Biblie?  
PSA 47. 9.  …ale lui Dumnezeu sunt scuturile pămîntului… AMO 5. 8.El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul… ISA 40. 26. "Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că niciuna nu lipseşte. PIL 8. 31. jucînd pe rotocolul pămîntului Său… IOV 26. 7. El întinde miază-noaptea asupra golului, şi spînzură pămîntul pe nimic. IOV 38. 31-33 Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frînghiile Orionului? Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, şi tu cîrmuieşti Ursul mare cu puii lui? Cunoşti tu legile cerului? … GEN 10. 25. … numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pămîntul… GEN 2. 5.6. … Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul. Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului. PSA 74. 13.14. Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape… PSA 147 4. El socoteşte  numărul stelelor şi le dă nume la toate. PSA 29. 10. Domnul stătea  pe scaunul Lui de domnie cînd cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie. ISA 44. 24. … Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pîntecele mamei tale… IOV 10. 11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine IOV 38. 19. Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?  2ÎM 20. 10. 11 Ezechia a răspuns: "Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte."   Atunci Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se coborîse pe cadranul soarelui lui Ahaz.

3. Zile reale sau zile ere?  
GEN 1. 5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întîi.EXO 20. 8-11 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, …, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

4. Exprimări poetice cu privire la creaţiune  
AMO 9. 6. El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pămîntului, cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului. Domnul este Numele Lui! ISA 40. 11-15  El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile care alăptează. "Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strîns ţărîna pămîntului într-o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu cîntarul, şi dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură? Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea, şi I-a făcut cunoscută calea priceperii? Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă, El ridică ostroavele ca un bob de nisip. PSA 8. 3-5 Cînd privesc cerurile, lucrarea mîinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut,   îmi zic: "Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai prejos decît Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă..PSA 104 2. Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. PSA 104 5. Tu ai aşezat  pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. PSA 104 10. Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi. PSA 104 19. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie cînd trebuie să apună. IOV 38. 4. Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere. IOV 26. 7-14  El întinde miază-noaptea asupra golului, şi spînzură pămîntul pe nimic. Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor. Acopere faţa scaunului Său de domnie, şi Îşi întinde norul peste el. A tras  o boltă pe faţa apelor ca hotar între lumină şi întuneric. Stîlpii cerului se clatină şi se înspăimîntă la ameninţarea Lui. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge şarpele fugar. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge pînă la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?"

 5. Importanţa recunoaşterii creaţiunii
a. antidot contra idolatriei 1CR 16. 24. povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui; 
b. temelia adevăratei închinări APO 14. 7. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!" 
c. sabatul = monument al creaţiunii GEN 2. 2. 3. În ziua a şaptea, Dumnezeu a sfîrşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.
d. căsătoria = instituţie divină GEN 2. 24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se va lipi de nevastă-sa, şi se vor face un singur trup.
e. baza valorii personale MAL 2. 10. N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce dar suntem aşa de necredincioşi …?
f.  demnitatea muncii manuale GEN 2. 15.  Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi să o păzească. g. remediu contra pierderii sensului vieţii Psalm 112,4 Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric…

6. Alte consideratiuni
  PSA 51. 10. Zideşte în mine o inimă  curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! EFE 2. 10. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. APO 21. 22. În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. 2PE 3. 5. Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei

joi, 17 februarie 2011

2. DUMNEZEU TATAL

1 Despre Dumnezeu Tatal 
ISA 45. 21. … Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mîntuitor… Iov 11. 7. Poţi spune tu că poţi pătrunde adîncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvîrşită a Celui Atotputernic ? ROM 11. 36. Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile.  1CO 8. 6. totuşi pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. ISA 43. 10. … înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. PSA 90. 2. … înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti da, Dumnezeu! COL 1. 17. El este mai înainte de toate lucrurile… HAB 3. 6… El umblă pe cărări veşnice. IOV 36. 26. …numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns. PSA 93. 2. Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi, Tu eşti din veşnicie! DAN 2. 21. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor … ISA 46. 10.  Eu am vestit de la început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: "Hotărîrile Mele vor rămîne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea. GEN 1. 1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. PSA 24. 1. Al Domnului este  pămîntul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! EFE 3. 14.15. ... Iată de ce, zic, îmi plec genunchii  înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos   din care îşi trage numele orice familie în ceruri şi pe pămînt,   DEU 32. 6. Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit ..! Nu este El oare Tatăl  tău, care te-a făcut… MAT 5. 45…căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi;   FAP 17. 28. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: "Suntem din neamul lui..."   PSA 19. 1. Cerurile  spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor Lui. IOA 14. 9. Isus i-a zis: …Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: "Arată-ne pe Tatăl?"   IOA 5. 23. … Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis. IOA 12. 44. 45  "Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine… EXO 24. 10. 11.  Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. …Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mîncat şi au băut. EXO 33. 20. Domnul a zis: "Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" ISA 45. 15. Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi Tu, Dumnezeul lui Israel, Mîntuitorule! ISA 64. 1. "O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta,

2. Atribute ale lui Dumnezeu  
a) ATRIBUTELE MĂREŢIEI: 
Spiritualitatea IOA 4. 24. Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr."  
Personalitatea EXO 20. 7. Să  nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău…
Viaţa 1TE 1. 9. …cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat,
Caracterul infinit IER 23. 23.   "Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?
Constanţa MAL 3. 6. "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb, de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.

b) PURITATEA MORALĂ:
Sfinţenia 1PE 1. 16. Căci este scris: "Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfînt."  
Dreptatea PSA 19. 9  … judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte
Justiţia ROM 6. 23.. plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

c) INTEGRITATEA:
Autenticitatea IER 10. 10. Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic….
Onestitatea TIT 1. 2. în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,  
Credincioşia 1CO 1. 9. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.


d) DRAGOSTEA :
Iubire IER 31. 3. "Domnul mi Se arată de departe: "Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea. ROM 5. 8… Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Bunăvoinţa 1IO 4. 10. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său...
Harul EXO 34. 6. 7."Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie  care îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea  neam!"
Îndurarea PSA 103 13. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Îndelung răbdător NAU 1. 2. 3. .. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. ..

e) ALTE ATRIBUTE 
Răscumpărător PSA 22. 24. … nu urăşte necazurile celui nenorocit, şi nu-şi ascunde Faţa de el, ci  îl ascultă cînd strigă către El.
Protector PSA 46. 1. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
Iertător LUC 15. 22.  Dar tatăl a zis robilor săi: "Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
Tată al tuturor credincioşilor MAT 5. 45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni…
Omniscient  EVR 4. 13. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. PSA 139 1-4 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti. Ştii  cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul. Ştii cînd umblu şi cînd mă culc şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe buze şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. AMO 4. 13. Căci iată că El … spune omului pînă şi gîndurile lui. PIL 15. 3. Ochii Domnului sunt în  orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. MAT 6. 8. Să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi.
Omnipotent DAN 4. 35. Toţi locuitorii pămîntului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să-I zică: "Ce faci?" 
 Răsplătitor APO 22. 12. Iată, Eu vin curînd şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Infinit APO 22. 13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul.
Imanent 1ÎM 8. 27. Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pămînt? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cît mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! IER 23. 23. 24  "Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pămîntul? zice Domnul.
Transcendent ISA 55. 8. 9.  Căci gîndurile Mele nu sunt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. "Ci cît sunt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre. FAP 7. 48. Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mîini omeneşti, cum zice proorocul:   FAP 17. 25. El nu este slujit de mîini omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva…
Nemuritor 1TI 6. 16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin. Este de temut APO 14. 7. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui… 
Milos ION 4. 11. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o mulţime de vite!"  IER 13. 17. Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plînge în ascuns, pentru mîndria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.

1. TRINITATE / SFANTA TREIME / DUMNEZEIRE


1. Trinitatea
1IO 5. 7.Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi aceşti trei una sunt. MAT 28. 19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.

2. Unicitatea lui Dumnezeu
EXO 20. 2.3 "Eu  sunt Domnul, Dumnezeul tău … Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. DEU 4. 39… numai Domnul  este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pămînt, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. DEU 6. 4. Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. ISA 43. 10…. să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. ISA 45. 5. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. OSE 13. 4… nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mîntuitor afară de Mine.1CO 8. 4. nu este decît un singur Dumnezeu. GAL 3. 20. Dumnezeu, este unul singur. EFE 4. 5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. IAC 2. 19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci..

3. Pluralitate în interiorul Dumnezeirii
GEN 1. 26.Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră… GEN 3. 22.Domnul Dumnezeu a zis: "Iată că omul a ajuns ca unul din Noi cunoscînd binele şi răul… GEN 11. 7. Haidem! Să Ne coborîm şi să le încurcăm acolo limba… ISA 6. 8. Am auzit glasul Domnului, întrebînd: "Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă!"  ISA 42. 1. Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

4. Relaţii din interiorul Dumnezeirii
MAT 3. 16.17 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea."  IOA 3. 35. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui. IOA 5. 19. Isus …le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. IOA 5. 30. nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. IOA 14. 23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. IOA 15. 26. Cînd va veni Mîngîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. IOA 8. 29.Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur…IOA 14. 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac…  IOA 16. 7. Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi…. IOA 14. 26. Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. IOA 5. 26.Căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine. IOA 14. 6.Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. IOA 8. 26. Cel ce M-a trimis, este adevărat şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii."   IOA 6. 46.Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. IOA 4. 24. Dumnezeu este Duh, şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr."   IOA 10. 30. Eu şi Tatăl una suntem."   IOA 12. 45. Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. IOA 14. 10. Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. IOA 17. 21.Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.